C.S. Lewis - Cronicile din Narnia #1 (Nepotul magicianului)

Jadis, în Londra,
lipsită de puteri magice,
crede că oamenii
trebuie să i se supună.

     Am citit acest volum pentru că îl aveam în bibliotecă, nu l-am comandat să-l citesc eu în mod special, dar răsfoindu-l mi-a plăcut foarte mult și nu l-am lăsat până nu am citit și ultimul cuvânt. C. S. Lewis (29 noiembrie 1898 - 22 noiembrie 1963) a început scrierea Cronicilor din Narnia (7 volume) în anul 1950. Chiar dacă este considerată o carte pentru copii, poate fi citită și de adulți, mai ales că, din punctul meu de vedere, doar cei din urmă îi pot înțelege semnificațiile (la fel ca multe alte cărți cu copii, dar nu neapărat pentru copii). Povestea e interesantă, chiar dacă ne duce cu gândul la alte cărți de acest gen. Ideea de a trece dintr-o lume în alta; de a crea un nou ținut. o lume nouă, magică; de a oferi cuiva un măr, datorită căruia se trezește la viață sau, din contră, pierde avantaje; povești cu vrăjitoare rele; cu doi copii care pornesc în aventura vieții lor; cu un magician; povești cu inele fermecate etc., toate la un loc sunt adunate între două coperte, istorisiri frumoase și îmbinate impecabil, înșiruite pe un număr mic de pagini (aproximativ 200) din care rezultă o adevărată atmosferă de basm. Lectura este mai mult decât relaxantă și sunt momente în care devine de-a dreptul captivantă. Subiectul este foarte ușor de ținut minte: doi copii, o fată și un băiat, care după ce interacționează cu unchiul băiatului, magicianul răutăcios, sunt transportați în alte lumi cu ajutorul unor inele.

     Ajung într-o pădure din care pot trece spre alte tărâmuri, apoi într-un ținut misterios unde aduc la viață o regină rea. Urmăriți de regina-vrăjitoare în lumea lor, pentru a scăpa de ea folosesc inelele magice și ajung în mijlocul nimicului. Și-au dat seama că i-au adus cu ei, în afară de vrăjitoare, din cauza că au fost atinși de aceștia, pe unchiul Andrew, un vizitiu și calul lui. Din acest nimic, prin cântecele unui leu, se creează o nouă lume, Narnia. 

     Ținutul devine fabulos și magic. Într-un final, copiii se întorc în lumea lor împreună cu unchiul magician, dar, pentru că Digory aduce cu el un măr, din al cărui cotor ulterior va crește un pom, la rădăcina căruia copilul îngropase inelele magice, încă mai există o legătură între lumea noastră și alte lumi. 

     

     Lăsând de-o parte ideea de „poveste frumoasă”, ca adult, ceea ce vezi sunt multitudinea de simboluri preluate din istorie, religie sau mitologie: calul năzdrăvan, care zboară, drumul inițiatic al micilor eroi, lupta dintre bine și rău, cu triumful binelui, trecerea dintr-o lume în alta prin apă (simbolul apelor primordiale), pomul binelui (mărul) și fructele care oferă viață (fructul tinereții-mărul), leul - regele animalelor - creatorul Narniei, imaginea primilor oameni (Adam și Eva - vizitiul și soția sa) și alte simboluri și motive literare întâlnite în foarte multe astfel de povești. 

     Finalul ne îndeamnă să citim și celelalte volume pentru că, în mod evident, povestea continuă, și nu numai atât, dar pare să devină din ce în ce mai interesantă. Mi-a plăcut foarte mult această carte „pentru copii”, chiar m-am simțit ca o fetiță, citind-o. Noi, adulții, cu siguranță ar trebui să citim mai des astfel de cărți!

***

     „Aceasta este o poveste despre ceva ce s-a întâmplat demult, pe când bunicul vostru era copil. E o poveste foarte importantă, pentru că arată cum au început toate călătoriile din lumea noastră spre (și întoarcerile din) ținutul Narnia.

     Pe atunci, domnul Sherlock Holmes încă locuia în Baker Street, iar familia Bastable căuta comori în timp ce-și ducea traiul în Lewisham Road. Pe atunci băieții erau forțați să poarte zilnic scorțoasele gulere Eton, iar de regulă școala era mai strictă decât acum. Însă mâncarea era mai bună; cât despre dulciuri, 

nu vă pot spune cât de ieftine și bune erau, pentru că 

v-ar lăsa gura apă de pomană. Și tot atunci trăia în Londra o fată pe nume Polly Plummer.”(Capitolul 1 - Cealaltă ușă)

     

Sala Figurilor din ținutul Charn,
prima lume în care intră Polly și Digory.
În imagine sunt figuri lipsite de viață.

     „Unchiul Andrew și biroul lui dispărură cât ai bate din palme. Apoi, preț de o clipă, totul deveni neclar. Digory se trezi învăluit de o lumină verde, blândă, pornită de deasupra lui, pe când dedesubt era beznă. Digory nu părea să stea pe ceva. Și nu părea să-l atingă nimic. „Cred că sunt în apă”, își zise el. „Sau sub.” Asta-l înspăimântă pentru o clipă, dar simți imediat că țâșnea în sus. Apoi, capul îi ajunse la suprafață, iar el se trezi chinuindu-se să ajungă la mal, pe iarba moale de la marginea unui ochi de apă.” 

(Capitolul 3 - Pădurea dintre Lumi)

     „Jos, aproape de orizont, se vedea un soare roșu,

mult mai mare decât al nostru. Digory își dădu seama 

că acesta era totodată mai bătrân decât soarele nostru. Era un soare pe moarte, obosit de cât se uitase spre tărâmul acela.” 

(Capitolul 5 - Cuvântul Mișelesc)

Jadis, vrăjitoarea din Charn
îi obligă pe copii
să o ducă în lumea lor.

      „-Data trecută când ați fost aici, continuă Aslan, groapa asta era un ochi de apă, iar când ați sărit în el ați ajuns în Charn, ținutul luminat de un soare muribund. Acum ochiul de apă a secat. Lumea aceea s-a sfârșit ca și cum nici n-ar fi existat vreodată. Asta ar trebui să le fie învățătură de minte urmașilor lui Adam și-ai Evei.

       -Da, Aslan, răspunseră ambii copii.

        După care Polly adăugă:

       -Dar noi nu suntem la fel de răi ca cei din lumea aia, nu-i așa, Aslan?

     -Încă nu, fiică a Evei, spuse Leul. Încă nu. Dar semănați cu ei din ce în ce mai mult. Cine știe, poate că la un moment dat cineva din lumea voastră o să afle un secret la fel de periculos precum Cuvântul Mișelesc, prin care-o să facă să piară toate ființele. Și nu peste multă vreme, până să-mbătrâniți, națiile mărețe din lumea voastră o s-ajungă să fie conduse de niște tirani care pun la fel de puțin preț pe bucurii, dreptate și milostivenie ca Împărăteasa Jadis. Lumea voastră trebuie să aibă grijă.” 

(Capitolul 15 - Sfârșitul acestei povești și începutul celorlalte)

În Narnia, animalele
îl sădesc pe unchiul Andrew,
crezând că acesta e un copac.

P.S. Mi-au plăcut foarte mult ilustrațiile (oferite de Pauline Baynes) și textura paginilor. De asemenea, trebuie specificat faptul că volumul a apărut la Editura Arthur, în 2015. și este tradus din engleză de Irina Oprea și Radu Paraschivescu.